Supa crema de linte rosie - Mercimek corbasi


Astazi din extrasele cursului de bucatarie turceasca organizat de Asociatia de Prietenie Romano-Turca aducem in atentia domniilor voastre minunata Supa crema de linte rosie – Mercimek corbasi.

Afiyet olsun!

Linte rosie

Ai nevoie de:

  • Linte rosie – 1 pahar (din ala mare de ikea)
  • Ceapa – 2 buc.
  • Cartof – 1 buc. medie
  • Morcov – 1-2 buc.
  • Ulei – 3 linguri
  • Apa – pastram gramajul paharului de linte si punem 3-4 pahare
  • Sare – 1/2 lingurita
  • Menta uscata – 1 lingurita
  • Chimion – 1/2 lingurita
  • Fulgi de ardei iute (pulbiber) – 1/2 lingurita
  • Lamaie – la final la alegerea fiecaruia

Menta uscata

Spala lintea in 2-3 ape si las-o peste noapte la inmuiat (recomandarea mesterilor este sa sa pui si o linguita de bicarbonat de sodiu, ca sa evitam momentele neplacute de a doua zi, din metrou sau de la birou cand nu stii ce s-a intamplat sau de unde a venit aerul schimbarii. *wink-wink*).  Daca totusi esti o fire spontana, si nu ai lasat-o la inmuiat, pune-o la fiert apoi arunca prima apa.

Pune cele 3 linguri de ulei intr-o cratita la incins, adauga ceapa tocata, cartoful si morcovul (recomandam sa fie curatate de coaja si taiate cubulete :P). Amesteca-le sa fie si ele unde cu ulei apoi adauga paharele de apa si lintea. Lasa-le sa fiarba impreuna si ai grija sa iei spuma aia care se face deasupra. Dupa ce a fiert – aproximativ 20-30 de minute bag-o la blender pana se face crema. La final pune si condimentele: sare, piper, menta uscata, chimion si fulgi de ardei iute.

Noi la curs am mai invatat sa facem si urmatorul sos: un cub de 50g de unt pus la topit in care se pune menta uscata si fulgi de ardei iute. Peste supa se pun cativa stropi din acest sos. Extra puncte daca stropesti supa cu lamaie!

Foto. & Text: Stoica Ionela

 

Fulgi de ardei iute

Supa crema de linte rosie