Tarta de vara cu ricotta si parmezan


Genialitatea omului care a inventat tarta si aluatul de tarta in-care-pui-orice si puff, ai masa gata, este, dupa parerea mea comparabila cu cea a omului care a inventat pre-mixurile pentru lenesi sau wannabe bucatari. Te scot cu ego-ul intreg din cele mai cacacioase neasteptate situatii in care te arunca viata. Cum e atunci cand ai in frigider  ardei gras ramas de la o salata, niste rosii cherry extraordinar de dulci luate din zarnesti care incep sa semene cu niste stafide mai dodoflete. Cand imi caut reteta pt blog ma orientez in principiu dupa ia-sa-vedem-ce-am-pe-aici. Imi place destul de mult  sa optimizez lucruri: mancare, mers, somn, TIMP, intalniri… de fapt cred ca incerc sa ma scot pentru zilele cand o lalai (si cu asta-basta!).

tarta cu ricotta si ardei gras_s

Pentru blat ai nevoie de:

  • Unt rece si gras 82% – 125 g.
  • Faina – 250 g.
  • Apa rece – 50ml.
  • Un galbenus
  • Sare
  • Frunze proaspete sau uscate de busuioc – optional

Pentru umplutura:

  • Ardei gras rosu – 2 buc.
  • Rosii coapte – 2 buc. nu foarte mari
  • Ricotta – 250gr.
  • Parmezan ras – 75 gr.
  • Ulei de nuca – asta e noua mea fita. Sa pun ulei de nuca peste tot. Sau ulei de masline daca chiar n-aveti de nuca, dar eu va spun ca-l puteti lua de la www.magicnuc.ro.
  • Sare
  • Piper
  • Ou – 1 buc.

Mmno… aluatul care salveaza casnicii, mese de pranz, pachetele si legume cu un picior in galeata de gunoi este probabil cea mai desteapta chestie pe care am invatat-o de cand m-am apucat de gatit. Cu mai mult sau mai putin succes. Faina se pune intr-un bol, peste faina se adauga untul RECE taiat cubulete si se incepe framantarea. Fie cu manutele fie cu un robot de bucatarie. Da, cu mainile e mai bine, mirosul ala de unt de pe maini… mmm! mirosul ala de bebelus proaspat nascut care miroase a lapte… om-nom-nom! *Creeeeeepy*

Framantatul asta se face pana cand faina in combinatie cu untul se transforma in firmituri – si nu dureaza prea mult, sa fie cam 3-5 minute de amestecat. Apoi se pune galbenusul, sarea si apa (treptat) si se framanta in continuare. Cand ai obtinut o coca elastica bag-o intr-o folie de plastic si las-o sa se hodineasca undeva la 20 de minute. Timp in care taie ardeiul gras fasii, da-i un shot de ulei de masline, sare si piper, amesteca-le si da-i branci la cuptor. 180C – 15-20 de minute, cat sa se inmoaie si sa se patrunda cu eleganta maxima.

Aluatul nostru pretentios scoate-l din frigider si apoi urmeaza fraisage-ul (e greu de explicat si mai usor de vazut cum face Jamila in filmuletul asta) practic se mai framanta inca odata aluatul ca sa ne asiguram ca untul si faina sunt acum intr-o inimioara in care scrie IFD (iubire fara despartire, evident). Apoi se intinde, se pune in forma de tarta si se mai lasa la frigider. Probabil ca acum ar fi o idee daca inca suntem pe aceeasi pagina, sa scoti ardeiul din cuptor. Baga tarta rece la cuptor si coace-o 15 minute la 180C. Ai grija sa o intepi din loc in loc cu o furculita si sa pui greutati de tarta ca sa nu se umfle (ce greutati poate sa aiba o tarta in viata ei? d-astea, gen: fasole, naut, boabe de porumb sau bilutele speciale). Dupa ce s-a copt pe jumatate scoate-o din cuptor si raspandeste in ea ardeiul gras si feliile de rosii. Intr-un bol amesteca ricotta cu albusul ramas + un ou intreg si un strop de piper. Toarna cremozitatea asta peste stratul de rosii si ardei. La final da-i cu cele 75g de parmezan ras pe desupra.

Bag-o la cuptor pana se rumeneste, 45 minute & enjoy.

Foto & Text: Ionela Stoica
www.pupilegustative.ro




Bruschette cu rosii coapte si ricotta


Din seria de articole dedicate #StopRisipadeMancare azi va zic despre niste bruschette absolut dementiale. Credeam ca cele mai bune sunt cele cu mozarella, usturoi si rosii, dar cele de azi intra direct in topul meu personal. Regele a fost detronat.

Bruschette cu rosii coapte

Ai nevoie de:

  • Rosii – cherry sau nu neaparat cam 1 kg
  • Ulei de nuca de la Bufetto  – 3 linguri (guys abia asteptam sa-l pun si-n altceva decat pe paine) sau de masline
  • Sare
  • Zahar – 1 lingurita
  • Piper
  • Oregano uscat  – jumatate de lingurita
  • Paine prajita

Curata rapid rosiile de seminte, arunca-le intr-un castron. Pune sare, oregano, zahar, piper proaspat macinat, ulei de nuca si amesteca. Da-le la cuptor o ora. Lasa-le sa se raceasca. Paine rumeneste-o intr-un toaster, la cuptor sau pe un gratar. Pune un strat de ricotta, rosiile astea coapte si cateva frunze de busuioc proaspat. Mai presara putina sare si piper daca ti se pare necesar.

Enjoy!

Foto & Text: Ionela Stoica
(www.pupilegustative.ro)

 




[P] Pere cu vin alb, ricotta si fistic


Luna asta Green Sugar implineste 5 anisori mah, 5 ani in care au tot venit in ajutorul dietelor acolo unde a fost nevoie. Si cum sa nu te bucuri cand stii ca exista acolo undeva, cineva, ceva care te sustine cand e greul cel mai greu, cand iti scade glicemia, cand nu mai esti tu, cand ai vrea sa ii smulgi colegei de munca brosa din piept doar pentru ca arata ca un cupcake… si atunci cu o aura de inger desupra lui 0% calorii vine in ajutorul tau si-al meu Green Sugar (si mai auzi si cete de ingeri cu trambite cu tot) este sunetul salvarii! Colega si brosa raman in viata, astazi cel putin.

Pere posate in vin alb cu ricotta si fisticPere posate in vin alb cu ricotta si fistic

Si cum oamenii astia de la Green Sugar, au decis ca de ziua lor sa sarbatoreasca cu cadouri, pe care tot ei le dau, eu va intreb, voi raspundeti si tot voi castigati – un bol dragut foc si o cutie cu Green Sugar. Detaliile concursului mai jos, dupa reteta. 😉

Ai nevoie de:

  • Pere coapte – 3-4 buc.
  • Scortisoara – 1 praf
  • Vin alb –  1 pahar
  • Anason stelat
  • Unt – 30g
  • Ricotta – 250g
  • Fistic sau un alt mix de alune – 50g
  • Green Sugar – 2 lingurite

Pere posate in vin alb cu ricotta si fistic

Am spalat si curatat perele – taiate pe jumatate si scos mijlocul. Intr-o tigaie incapatoare am pus untul la topit, perele cu partea taiata in jos (adica in unt) si le-am prajit asa timp de 5 minute impreuna cu stelutele de anason. Dupa am stins totul cu un pahar de vin alb. Le-am mai tinut pe foc cat sa se duca alcoolul. Le-am mutat int-o tava termo-rezistenta, am presarat peste pere un praf de scortisoara si le-am bagat la cuptor timp de 20 de minute. In aceeasi tigaie am prajit in unt fisticul si l-am pus deoparte. Intr-un bol am amestecat branza ricotta si cele 2 lingurite de Green Sugar.

Cand perele s-au facut, le-am hapait cu cate o lingura de ricotta si fistic peste. Sunt tare curioasa cum o fi cu gutui…

 

Text & Foto: Ionela Stoica

Pere posate in vin alb cu ricotta si fistic Pere posate in vin alb cu ricotta si fistic

CONCURS GREEN SUGAR:

Spuneti-mi voi mie intr-un comentariu la acesta postare in ce preparat ati vrea sa-l puneti la incercare pe Green Sugar, pana sambata 31.10 ora 12:00 si eu va dau din partea lor un bol si o cutie cu zaharul fermecat, fara calorii, fara vina si fara brose disparute. 😀

Pere posate in vin alb cu ricotta si fistic




Tarta cu spanac si ricotta


 

Tarta cu spanac si ricotta

Imi plac tartele, probabil din cauza infinitelor combinatii ce pot fi facute in aceeasi crusta simpla – apa, faina, ulei. Nimic mai simplu. Restul este improvizatie si imaginatie, sau o carte de bucate cu retete care te inspira, cum a fost in cazul meu. Odata ce prinzi gustul tartelor este greu sa nu vrei sa incerci mai mult… poate sa pun condimente in aluatul de tarta, poate sa incerc s-o fac cu branza, poate s-o fac cu seminte, sa adaug carne… Pe bune, combinatiile sunt nesfarsite! Si partea cea mai buna este ca in acest fel poti recicla resturile pe care le ai prin frigider, putin spanac, o mana de ciuperci, un morcov, un dovlecel, pui si un ou de tara… si gata. Sper doar ca v-am convins sa faci tarte si cred ca puteti incepe cu orice tarta, daca nu chiar cu asta!

Spoooor! 😉
Tarta cu ricotta si spanac

 

 

Pentru crusta ai nevoie de:

  • Faina – 250g
  • Praf de copt – 1 lingurita
  • Sare – 1 praf
  • Ulei – 100ml
  • Apa calduta – 100ml

Umplutura:

  • Ulei de floarea soarelui  – 30ml
  • Ceapa – 1 buc.
  • Usturoi – cativa catei maruntiti
  • Spanac – 350g
  • Ciuperci – 6 ciuperci mai mari
  • Ricotta – 250g
  • Oua – 2buc
  • Smantana pentru gatit sau lapte – 50ml
  • Nucsoara – 1 varf de cutit
  • Branza de vaci – 75g
  • Seminte de pin – 2 linguri
  • Sare
  • Piper

Tarta cu ricotta si spanac

Am facut crusta dupa metoda deja clasica pentru mine: am cernut faina intr-un castron, am amestecat-o cu praful de copt si sarea, apoi am adaugat uleiul si apa. Le-am framantat pana cand am  avut o coca omogena apoi am lasat-o sa se odihneasca la frigider timp de jumatate de ora.

Cat timp coca sta la frigider invelita intr-o folie de aluminiu, am curatat spanacul. Dupa ce spanacul a fost curatel – infasatel, am calit ceapa tocata impreuna cu usturoiul si ciupercile taiate cubulete, pana cand s-au inmuiat putin. Am adaugat spanacul pe care l-am rupt in bucati mai mici si l-am gatit in tigaie alaturi de ceapa, usturoi si spanac – 5-10 minute pana cand s-a inmuiat. Intr-un castron, altul, am amestecat ricotta cu oualele, nucsoara si i-am dat gust cu sare si piper. 

Dupa cele 30 de minute de stat la frigider am scos coca, am intins-o pe un blat tapetat cu faina si apoi am mutat-o intr-o forma de tarta clasica, unsa in prealabil cu un cub de unt. Am bagat aluatul pe care l-am intepat cu furculita din loc in loc, in cuptorul preincalzit pret de 10-15 minute (depinde cuptor) – peste aluat am pus greutati pentru tarta a.k.a. boaba de fasole (merge si cu boabe de porumb sau de orez), ideea este sa nu se umfle cat timp acesta se coace.

Bun, acum ca toate sunt gata sa le punem si cap la cap. Dupa ce am scos crusta din cuptor, am pus stratul de spanac si ciuperci, peste care am pus mixul de ricotta. Am presarat branza rasa  si mugurii de pin si i-am urat succes in drumul spre coacere (40 minute).

Text & Foto: Ionela Stoica 

Tarta cu ricotta si spanac

 

Tarta cu spanac si ricotta

 

 




Tarta cu rosii, ricotta si parmezan


Tarta cu rosii ricotta si parmezan

Despre tarta asta nu am decat cuvinte de lauda, are rosii, parmezan, e buna si la pachet a doua zi si cu acelasi aluat faci si un desert. Este o reteta flexibila, ceea ce mie imi place la nebunie, sa ma pot juca cu ingredientele, cantitatile si timpul de preparare.

Reteta initiala nu implica coptul la cuptor – decat pentru carcasa tartei, dar noi am ales sa o facem la cuptor cu tot cu rosii si branza.

Ai nevoie de:

  • Ricotta – 1 cutie (250g)
  • Parmezan ras – 100g
  • Rosii cherry – 500g ( nu iti trebuie neaparat rosii cherry, pot fi si din cele lunguiete, doar sa fie coapte)
  • Busuioc
  • Sare
  • Ulei de masline – cateva picaturi

Tarta:

  • Unt – 150g (la temperatura camerei taiat cubulete)
  • Faina – 300g
  • Oua – 2 mari sau 3 mici
  • Sare – 1 praf

Mai intai m-am ocupat de blat, care se face super usor. Intr-un castron incapator se pune faina, in mijloc se face o gaura in care se pune untul usor topit. Se framanta compozitia cu mana pana cand se transforma intr-un aluat sfaramicios. Am pus oualele, un praf de sare, si am continuat sa framant pana cand a devenit omogen, nu dureaza mai mult de 5 minute. Am invelit aluatul intr-o folie de plastic si l-am bagat la frigider – minim 30 min.  Dupa ce au trecut 30 min. am intins aluatul cu un facalet, nu l-am facut foarte gros, ~ 5 mm., l-am pus in tava pudrata cu faina si l-am gaurit din loc in loc cu furculita. Pentru ca blatul sa nu se umfle in timp ce se coace l-am acoperit cu boabe de fasole (au rol de greutate) si l-am bagat in cuptorul preincalzit  timp de 10 minute – foc mic.

Mie mi-a mai ramas aluat, cu el aveti 2 optiuni:
1. fie il bagati la congelator, uitati de el, il descoperiti peste niste mii de ani, nu va mai aduceti aminte ce naiba este bila asta alba din frigier, si-l aruncati la gunoi
2. fie improvizezi ceva, eu am facut o simpla tarta de prune. Si cand zic simplu, va zic ca nu se poate mai simplu de atat. Am feliat jumatate de kg. de prune, am intins aluatul, l-am pus intr-o tava (astfel incat sa acopere peretii si sa cada in afara vasului), am pus jumatate din catitatea de prune feliate cu un strop de zahar presarat deasupra lor (1-2 linguri) si am completat cu restu’ de prune. Cu aluatul care cadea in afara vasului am invelit (cat s-a putut tarta) – o ora la cuptor face minuni. (nu a mai apucat sa fie vedeta)

Intre-timp m-am ocupat de rosii pe care le-am taiat felii. Am amestecat intr-un castron ricotta cu parmezan. Dupa ce a fost gata aluatul, am umplut carcasa cu amestecul de ricotta si parmezan peste care am pus rosiile feliate, un strop de sare, ulei de masline si busuioc.

Bam! La cuptor 45 – 60 minute, foc mic, buna si a doua zi la pachet!

Tarta cu rosii ricotta si parmezan

Tarta cu rosii ricotta si parmezan

Tarta cu rosii ricotta si parmezan

Tarta cu rosii ricotta si parmezan

MasterChef: Irina
Foto: Ionela
Divina inspiratie: www.ciaochowbambina.com

 




Pancakes cu coacaze


pancakes cu ricottaMicul dejun este cea mai importanta masa a zilei, asa ca de sa nu-l incepi cu o portie fabuloasa de clatite cu ricotta si o cafea cu lapte?

Asa ca, sa-i dam bice!

Suficiente pentru 2 persoane.
Ai nevoie de:

  • Ricotta 125g
  • Oua – 2
  • Faina 125g
  • Lapte 200ml
  • Zahar 1 lingura (am facut si fara zahar si au fost excelente)
  • Praf de copt – 1 lingurita
  • Sare – un varf
  • Coacaze – 100g (optional)
  • Ulei
  • Unt

Topping:

  • Iaurt grecesc
  • Miere
  • Nutella <3
  • Fructe
  • Gem

Metoda:

Am amestecat ingredientele uscate: faina + sarea + zaharul + praful de copt intr-un castron incapator. Am facut o gaura in mijloc in care am adaugat si amestecat galbenusurile de la oua. Albusul l-am batut spuma. In acelasi castron in care am amestecat galbenusurile am adaugat trepatat laptele pana s-a omogenizat frumos (acum daca ma intrebi ce naiba inseamna “s-a omogenizat frumos” – o sa-ti spun ca trebuie sa nu aibe cocoloase de faina, simplu, nu?).
Am adaugat 125g de ricotta si am amestecat pana s-a omogenizat frumos ;). Cand am vazut ca ricotta s-a incorporat am adaugat treptat cate o lingura din albusurile de ou batute spuma. Asta ar fi momentul cand am adaugat coacazele, dar poti sa sari peste pasul asta si sa le servesti separat.

Intr-o tigaie de teflon am pus un strop de ulei si putin unt. Cand s-a topit untul am pus aluatul – pe care fie il puneti astfel incat sa faceti niste clatitute si in cazul asta 2 linguri din compozitie sunt suficiente, fie varianta clasica – cu un polonic. Se coc cateva minute pe fiecare parte si se servesc calde cu toppingul preferat: gem, nutella, iaurt grecesc, fructe cu miere… si eventual cu niste prieteni simpatici la micul dejun!

pancakes cu ricotta

pancakes cu ricotta

pancakes cu ricotta

Text & Cook: Ionela Stoica
Foto: Ionela Stoica




Vinete cu ricotta - Meatless Monday


VineteInsiene_4Meatless Monday este o campanie internationala ce incurajeaza oamenii sa nu consume carne in zilele de luni – scopul campaniei este reducerea cu 15% a consumului de carne/ persoana. De ce sa incerci acest program? Pentru ca poti reduce anumite boli cronice cum ar fi: cancerul, bolile cardiovasculare, diabetul si obezitatea. Sa mai adaug si reducerea emisiilor de carbon, reducerea consumului de apa, si reducerea combustibilului fosil. 

Indiferent de motivul pentru care vrei sa incerci acesta reteta, sigur o sa intre pe lista ta de “to-do-again”, pentru ca nu ai cum sa dai gres cu combinatia asta de vinete-ricotta-parmezan-sos de rosii.

Portii: 3-4 persoane
Ai nevoie de:

  • 2 vinete coapte de dimensiune medie
  • 2 oua
  • 1 cana de pesmet
  • 1 – 2 cutii de ricotta
  • 1/3 cana cu parmezan ras
  • ulei de masline

Sosul de rosii:

  • 10 rosii coapte
  • 2 -3  linguri ulei de masline
  • 2-3 catei de usturoi (sau mai mult, pentru ca nu ai cum sa pui prea mult usturoi)
  • un ciup de sare si piper
  • busuioc
  • cimbru proaspat
  • 1 lingura de zahar

Se taie vinetele in felii de 0,5 cm peste care se arunca un praf de sare pe fiecare parte si se lasa deoparte 30 minute. Dupa cele 30 de minute acestea se scurg si se sterg de sucul pe care il lasa. Intr-un castron se bat oualele in care se adauga un praf de sare. Se trece fiecare felie prin oualele batute si prin farfuria cu pesmet. Intr-o tava incapatoare se pune hartie de copt peste care se pun vinetele in randuri. Se baga la cuptorul preincalzit la 170°C pana cand se rumenesc pe deasupra – aproximativ 30 – 40 minute.

Cat timp vinetele stau la cuptor ne ocupam de sosul de rosii astfel: se pun rosiile timp de cateva minute in apa fiarta, apoi se decojesc si se toaca grosier. Intr-o olicica se soteaza timp de 30 de secunde usturoiul tocat marunt cu uleiul de masline. Peste usturoi se adauga rosiile tocate, un ciup de sare si piper, cateva ramurele de cimbru proaspat tocat, un ciup de busuioc si o lingura de zahar. Se lasa pe foc pana cand capata consistenta unei paste, 30 – 40 minute.

Cand totul este gata incepem asamblarea turnuletului astfel: 1 felie vanata + un strat sos de rosii + un strat ricotta + parmezan presarat pe deasupra si repetam operatiunea, ultimul strat fiind o felie de vinata peste care se adauga o lingurita de parmezan.

Acopera tava cu folie de aluminiu si baga-o la cuptor – 170°C – 30 minute. Arunca folia de aluminiu si mai lasa-le la cuptor 5-10 minute. Se serveste imediat.

Enjoy!

vinete cu ricotta si parmezan

VineteInsiene_2

Cook & Text: Ionela Stoica
Foto: Ionela Stoica