Rosii uscate cu ulei de masline


Am descoperit recent (as in de cativa ani) ca in mod constant imi cumpar rosii uscate la punga sau rosii uscate in ulei. Este destul de simplu sa-mi fac un sanvis fa-bu-los cand imi pun pe paine 2-3 bucati din rosiile astea + extra uleiul aromat care intra in paine + whatever rocks my boat (de obicei 2 oua posate – acum ca am invatat cum sa le fac ca la carte) = fericire. Am experimentat putin cu tipurile de rosii folosite (cherry, prunisoare si din cele mari pentru salata) si evident ca cele mai bune rezultate au venit de la prunisoare. Sunt carnoase, au putine seminte si au marimea perfecta pentru ca uscatul sa nu dureze toata ziua si sa mai si ramana ceva din ele. Nu am cuptor electric, dar asta nu m-a impiedicat sa fac cateva tavi bune in ultimele zile – if there’s a will, there’s a way too! Asa ca nu va recomand sa folositi cherry decat daca vrei sa ramaneti cu un fel de chipsuri de rosii si nici din cele mari, de salata – o sa uscati la ele toata vara.

Rosii uscate cu ulei de masline

Rosii uscate cu ulei de masline

Rosii uscate cu ulei de masline

Ai nevoie de:

  • Rosii prunisoare – 2kg
  • Ulei de masline – sa tot fie 400ml
  • Usturoi
  • Oregano
  • Busuioc
  • Rozmarin
  • Sare (eu am folosit sare roz de la Solaris)
  • Piper
  • Zahar brun

Rosii uscate cu ulei de masline

Rosii uscate cu ulei de masline

Recunosc, mor dupa condimente. In poze, in mancare, in ghivece! Asa ca atunci cand pot sa-mi fac de cap cu ele nu ma mai opresc. Voi va puteti opri la ce va place mai mult, sau au contraire mai puteti adauga. DACA ai cuptor pe gaz, ca al meu, da-i drumul din timp pentru ca sa se incinga nitel, daca ai cuptor electric lasa-l la 90 cu ventilatie, cam cum spune Catalina de la KisstheCook.  Nimic complicat la reteta asta, trebuie doar sa aveti grija sa nu le uitati in cuptor. Rosiile se spala, se injumatatesc, se inlatura coditele  si se curata de seminte. Fie cu o lingurita fie cu un deget. Mie mi-a fost mai comod sa ma manjesc cu suc de rosii. Le-am aranjat intr-o tava in care am pus hartie de copt (cu jumatatea taiata in sus, am presarat sare (le ajuta sa se deshidrateze mai repede) si zahar brun (foarte putin pe ficare rosie), le-am aranjat astfel incat sa nu se atinga si le-am bagat la cuptor pret de 5 ore cu usa intredeschisa (daca aveti cuptor de rit vechi ca mine, aveti grija sa mai intoarceti tava pentru ca cele din spate vor avea tendinta sa se arda). Dupa ce s-au uscat, si o sa stii acest lucru cand o sa vezi ca nu mai au apa in ele in momentul in care le pipai, dar nici nu trebuie sa fie casante ca niste chips-uri (asa cum au devenit unele jumatati din rosiile mele cherry) inchide focul si lasa-le cateva ore sa se raceasca.

Am facut mai multe serii de rosii uscate si mi se pare ca cele pe care le-am lasat peste noapte la racit, dupa ce am inchis focul au avut consistenta cea mai potrivita, uscate dar nu casante, usor gumoase (??).

Ai grija sa sterilizezi borcanele inainte de a baga rosii in ele –  la mine sterilizarea se face la masina de spalat vase. Am aranjat jumatatile de rosii in borcan, avand grija ca dupa fiecare strat sa-i pun cateva felii de usturoi (1-2), un pic de oregano uscat, sare, piper boabe SAU rozmarin, busuioc proaspat. Apoi am umplut borcanul cu ulei de masline si le-am presat cu o lingurita astfel incat sa nu mai ramane bule de aer blocate printre rosiile mele. Ai grija ca ultimul strat de ulei sa fie mai generos pentru ca este cel care separa rosiile de lumea de afara si micro-organismele ei. Strange bine capacele si pune-le la pastrare.

Foto &  Text: Ionela Stoica
(www.pupilegustative.ro)

_STI7469s

Rosii uscate cu ulei de masline

Rosii uscate cu ulei de masline

_STI7558s

 

Rosii uscate cu ulei de masline

Rosii uscate cu ulei de masline




Bruschette cu rosii coapte si ricotta


Din seria de articole dedicate #StopRisipadeMancare azi va zic despre niste bruschette absolut dementiale. Credeam ca cele mai bune sunt cele cu mozarella, usturoi si rosii, dar cele de azi intra direct in topul meu personal. Regele a fost detronat.

Bruschette cu rosii coapte

Ai nevoie de:

  • Rosii – cherry sau nu neaparat cam 1 kg
  • Ulei de nuca de la Bufetto  – 3 linguri (guys abia asteptam sa-l pun si-n altceva decat pe paine) sau de masline
  • Sare
  • Zahar – 1 lingurita
  • Piper
  • Oregano uscat  – jumatate de lingurita
  • Paine prajita

Curata rapid rosiile de seminte, arunca-le intr-un castron. Pune sare, oregano, zahar, piper proaspat macinat, ulei de nuca si amesteca. Da-le la cuptor o ora. Lasa-le sa se raceasca. Paine rumeneste-o intr-un toaster, la cuptor sau pe un gratar. Pune un strat de ricotta, rosiile astea coapte si cateva frunze de busuioc proaspat. Mai presara putina sare si piper daca ti se pare necesar.

Enjoy!

Foto & Text: Ionela Stoica
(www.pupilegustative.ro)

 




Tabbouleh


Tabbouleh

Astazi nu stam la povesti, facem o salata Tabbouleh – rapida, delicioasa si sanatoasa! Ca tot e Meatless Monday. Bai, eu nu sunt un mare fan al salatelor (poate din cauza ca niciodata nu am experimentat cu salata prea mult – deh, familie de carnivori) dar cred ca incepe sa-mi placa toata treaba asta cu salatele.

Hai ca nu sunt chiar atat de rele!


Tabbouleh-6312

 

Tabbouleh2-6332

Portii: 2
Ai nevoie de:

  • Patrunjel – 2-3 legaturi generoase  tocate marunt
  • Cous-cous – 100g ( se respecta indicatiile de preparare de pe pachet)
  • Suc de la 1/2 lamaie
  • Ulei de masline
  • Ceapa
  • Rosii coapte – 2 medii (curatate de samburi si tocate cubulete)

Am tocat bine de tot patrunjelul pe care l-am amestecat cu rosiile tocate cubulete, cuscusul, sucul de lamaie, un strop de ulei de masline si un ciup de sare.

Si daca vrei sa gatesti o masa cu specific libanez, vezi aici reteta de hummus – de care m-am indragostit iremediabil. N-ai cum!

Tabbouleh

Tabbouleh2-6346

Tabbouleh-6378

Bucatar: Irina
Foto: Ionela Stoica

 




Tarta cu rosii, ricotta si parmezan


Tarta cu rosii ricotta si parmezan

Despre tarta asta nu am decat cuvinte de lauda, are rosii, parmezan, e buna si la pachet a doua zi si cu acelasi aluat faci si un desert. Este o reteta flexibila, ceea ce mie imi place la nebunie, sa ma pot juca cu ingredientele, cantitatile si timpul de preparare.

Reteta initiala nu implica coptul la cuptor – decat pentru carcasa tartei, dar noi am ales sa o facem la cuptor cu tot cu rosii si branza.

Ai nevoie de:

  • Ricotta – 1 cutie (250g)
  • Parmezan ras – 100g
  • Rosii cherry – 500g ( nu iti trebuie neaparat rosii cherry, pot fi si din cele lunguiete, doar sa fie coapte)
  • Busuioc
  • Sare
  • Ulei de masline – cateva picaturi

Tarta:

  • Unt – 150g (la temperatura camerei taiat cubulete)
  • Faina – 300g
  • Oua – 2 mari sau 3 mici
  • Sare – 1 praf

Mai intai m-am ocupat de blat, care se face super usor. Intr-un castron incapator se pune faina, in mijloc se face o gaura in care se pune untul usor topit. Se framanta compozitia cu mana pana cand se transforma intr-un aluat sfaramicios. Am pus oualele, un praf de sare, si am continuat sa framant pana cand a devenit omogen, nu dureaza mai mult de 5 minute. Am invelit aluatul intr-o folie de plastic si l-am bagat la frigider – minim 30 min.  Dupa ce au trecut 30 min. am intins aluatul cu un facalet, nu l-am facut foarte gros, ~ 5 mm., l-am pus in tava pudrata cu faina si l-am gaurit din loc in loc cu furculita. Pentru ca blatul sa nu se umfle in timp ce se coace l-am acoperit cu boabe de fasole (au rol de greutate) si l-am bagat in cuptorul preincalzit  timp de 10 minute – foc mic.

Mie mi-a mai ramas aluat, cu el aveti 2 optiuni:
1. fie il bagati la congelator, uitati de el, il descoperiti peste niste mii de ani, nu va mai aduceti aminte ce naiba este bila asta alba din frigier, si-l aruncati la gunoi
2. fie improvizezi ceva, eu am facut o simpla tarta de prune. Si cand zic simplu, va zic ca nu se poate mai simplu de atat. Am feliat jumatate de kg. de prune, am intins aluatul, l-am pus intr-o tava (astfel incat sa acopere peretii si sa cada in afara vasului), am pus jumatate din catitatea de prune feliate cu un strop de zahar presarat deasupra lor (1-2 linguri) si am completat cu restu’ de prune. Cu aluatul care cadea in afara vasului am invelit (cat s-a putut tarta) – o ora la cuptor face minuni. (nu a mai apucat sa fie vedeta)

Intre-timp m-am ocupat de rosii pe care le-am taiat felii. Am amestecat intr-un castron ricotta cu parmezan. Dupa ce a fost gata aluatul, am umplut carcasa cu amestecul de ricotta si parmezan peste care am pus rosiile feliate, un strop de sare, ulei de masline si busuioc.

Bam! La cuptor 45 – 60 minute, foc mic, buna si a doua zi la pachet!

Tarta cu rosii ricotta si parmezan

Tarta cu rosii ricotta si parmezan

Tarta cu rosii ricotta si parmezan

Tarta cu rosii ricotta si parmezan

MasterChef: Irina
Foto: Ionela
Divina inspiratie: www.ciaochowbambina.com

 




Supa crema de rosii


Supa de rosii_2Nu stiu altii cum sunt, dar eu nu sufar sa arunc mancarea. Pur si simplu. Nu cred ca sunt singura care atunci cand merge la piata are tendinta de a exagera, sa iau 1 kg de rosii? Nuuuuu, de ce sa cumperi doar un kg, doar e ultima zi in care gasesti rosii pe tarabele pietelor din Bucuresti. Bine, hai ca iau 2 kg. Si uite asa rosiile mele, incep sa se inmoaie, sa nu mai fie bune de salata (sau orice altceva, as a matter of fact) si intr-un final sa ajunga la cosul de gunoi. Si ma uit cu lunga tristete in ochi si ma gandesc… 
Ce bine era daca faceam o supa, un sos… ceva! *sigh* Asadar avem o reteta de supa crema de rosii cu busuioc si cascaval (optional).

Cum facem?
Ingrediente:

  • 2 cepe mici
  • 10 rosii medii-mari coapte ( decojite si curatate de seminte, ajungem si acolo)
  • 1 morcov tocat
  • 1 ardei gras rosu tocat
  • cativa catei de usturoi
  • 1-2 cani de apa
  • 1-2 linguri zahar brun
  • 2 linguri ulei
  • cateva frunze de busuioc
  • parmezan sau cascaval
  • sare
  • piper
  • busuioc

Se toarna peste rosii apa clocotita si se lasa asa cateva minute, astfel ne va fi mult mai usor sa le curatam de coaja. Inlaturam coaja, le taiem in 4 si le curatam de seminte.
Se toaca usturoiul si se caleste cateva secunde, peste care se arunca ceapa tocata grosier, morcovul, ardeiul gras si se amesteca. Peste ele se pun rosiile si le lasam la foc mic pana cand incep sa lase apa.
Peste rosii turnam apa, busuiocul tocat, lingura de zahar si le lasam sa fiarba la foc mic pana cand mai scade din apa. Cand este totul fiert, dupa 15-20 de minute se lasa sa se raceasca putin si se blendeaza, fie cu un blender vertical, fie cu unul cu lama in forma de “S”. Se serveste cu parmezan ras! 🙂


Supa de rosii_3

 

Supa de rosii_4

Text & Photo: Stoica Ionela